Eleonora Șaran, candidat la Primăria Durlești, mesaj la final de campanie: Sper că am reuşit să vă conving!
Eleonora Șaran, candidat la funcția de Primar de Durlești din partea CUB, a postat un mesaj de final de campanie pe pagina sa de facebook.
Ea spune că, această campanie i-a oferit o mulţime de momente plăcute, cauzate de dialogul deschis şi călduros pe care l-a avut cu mulţi durleșteni.
„Acest dialog a fost pentru mine încă o dovadă că fiecare efort făcut în ultimii ani de mine şi echipa mea a fost pe deplin justificat, deoarece a fost pentru dvs. şi mă bucur nespus că apreciaţi acest lucru. Nu există o onoare mai mare decât să-ţi pui capacităţile, cunoştinţele, experienţa în serviciul comunităţii în care te-ai născut, ai crescut şi în care trăieşti de o viaţă. Vă mulţumesc că mi-aţi oferit ocazia să mă simt mândră că vă reprezint şi că împreună dezvoltăm continuu localitatea noastră dragă. Sper că am reuşit să vă conving că dezvoltarea orăşelului nostru va continua, iar acele proiecte pe care le am pregătite pentru următorii patru ani merită să fie susţinute. Vă invit să participaţi activ la alegerile de duminică, 19 noiembrie, pentru că de acest scrutin depinde viitorul comunităţii noastre. Drumul parcurs până acum este unul important, dar duminică urmează să trecem la o nouă etapă, care ne va aduce şi mai aproape de visul nostru comun: Durleşti – un oraş modern, dezvoltat, cu un înalt nivel de trai. Şi acest obiectiv îl vom realiza împreună!”, a precizat Șaran.