Economii de 183 milioane de lei anual. Parlamentul a votat în prima lectură un nou pachet de facilitare a activității mediului de afaceri
Un nou PACHET de debirocratizare a activității mediului de afaceri a fost votat în prima lectură astăzi de Parlament. Este cel de-al patrulea pachet aprobat care urmărește excluderea barierelor administrative, a cerințelor nejustificate sau depășite, contribuind la diminuarea costurilor pentru agenții economici în activitatea lor de întreprinzător și la limitarea actelor de corupție.
La inițiativa Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, vor fi modificate 12 acte normative ce vizează diverse domenii, inclusiv bursa de mărfuri, protecția consumatorilor, turismul rural, instruirea igienică, sănătatea și securitatea muncii, achizițiile publice. Potrivit autorilor, proiectul va genera economii estimative de circa 183 milioane de lei anual.
Autorii propun să fie recunoscute bursele de mărfuri autorizate în statele membre ale Uniunii Europene, atunci când acestea se înregistrează oficial ca entități juridice în Moldova și demonstrează că îndeplinesc cerințele minime prevăzute de legislația locală. Această tendință de modernizare va permite tranzacțiile electronice și diversificarea contractelor de bursă.
O altă noutate este anularea registrului de reclamații în formă fizică (condica de reclamații și sugestii). Suma totală cheltuită de agenții economici pentru cumpărarea condicilor constituie 2 milioane anual. Orice reclamație depusă direct la comercianți sau la Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor are aceeași valoare juridică ca și una înregistrată în registrul de reclamații. De asemenea, urmează a fi extins, în anumite situații, termenul pentru repararea sau înlocuirea produselor de către vânzător de la 14 zile la maximum 30 de zile.
Alte modificări se referă la eliminarea unor restricții asupra caselor rurale privind numărul de camere și de turiști, precum și sortimentul produselor utilizate pentru servirea turiștilor. Totodată, instruirile igienice vor fi organizate gratuit și online, fiind generate economii de 10 milioane de lei anual. Va fi eliminată și obligativitatea instruirii periodice a conducătorilor de unități și lucrătorilor desemnați la instruirea în domeniul sănătății și securității în muncă, care are loc o dată la 3 ani, și va fi înlocuită cu instruirea pe viață. În acest caz, se vor economisi, în total, 77 milioane de lei.
Modificările legislative mai prevăd eliminarea termenului de valabilitate pentru foile de parcurs, excluderea extraselor în relațiile cu deținătorii rețelelor de utilități publice (gaze naturale, apă și canalizare, electricitate, energia termică) și asigurarea posibilității interacțiunii la distanță. De asemenea, va fi introdusă și posibilitatea obținerii semnăturii electronice la distanță prin înregistrări video ale solicitantului, realizate prin servicii de identificare a persoanelor la distanță care implică verificarea cu un operator uman. Economiile estimative vor fi de 14 milioane de lei.
Proiectul, la elaborarea căruia s-a ținut cont de legislația europeană în domeniu, urmează a fi examinat de Parlament și în lectura a doua.