După alegerile locale 2015, ministerul Educației va primi 4200 de computere

După alegerile locale 2015, ministerul Educației va primi 4200 de computere

După desfăşurarea alegerilor locale din 2015, cele 4200 de computere achiziționate, inclusiv pentru alegerile din 30 noiembrie, 2014, vor fi transmise Ministerului Educaţiei şi instituţiilor de învăţământ. Premierul Iurie Leancă a făcut această declaraţie în cadrul seminarului organizat de  Comisia Electorală Centrală cu privire la desfăşurarea alegerilor parlamentare din 30 noiembrie curent.

„Alegerile din 30 noiembrie sunt foarte importante pentru destinul ţării şi reprezintă un test al maturităţii societăţii noastre. De felul în care va decurge campania electorală, corectitudinea şi neimplicarea resurselor administrative, vom fi judecaţi de către cetăţenii din Republica Moldova şi de către partenerii noştri”, a spus Prim-ministrul.

Guvernul a alocat pentru buna desfăşurare a scutinului  30 de milioane de lei. Alte două milioane de lei au fost acordate de Executiv pentru dotarea secțiilor de vot cu urne şi cabine de vot noi, uniforme, care vor fi transmise la balanţa primăriilor.

Maria Roșca

Share