Dumitru Alaiba a anunțat o demisie

Dumitru Alaiba a anunțat o demisie

Iacob Plămădeală, consilier pentru soluționarea contestațiilor de la Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC), a demisionat ieri din funcție, informează OFICIAL.

Dumitru Alaiba, președintele Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, care a făcut anunțul privind demisia, a spus că mâine în Comisie o să lanseze concursul pentru suplinirea funcției.

„Și o să vă încurajez pe toți să ne ajutați să identificăm oameni competenți, profesioniști, integri, pentru aceste funcții.

Scopul nostru este unul clar – să asigurăm folosirea cât mai eficientă a banului public în procesul de achiziții. Fără risipă de bani, achiziții trucate, contestații fixate și otkaturi. Nimic mai mult, nimic mai puțin”, a declarat el,

Amintim că, recent la ANSC a fost declarat război între noul șef – Serghei Merjan și câțiva consilieri, care au depus cereri la Parlament. Drept urmare, deputații au revocat-o din funcție pe Irina Gutnic, fost director adjunct, consilier.

Cristina Gurez

Share