Drapelul istoric al lui Ștefan cel Mare a ajuns în primele primării

Drapelul istoric al lui Ștefan cel Mare a ajuns în primele primării

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, susține că primele 11 primării din 6 raioane ale țării au primit câte un Drapel de Stat și drapelul istoric al lui Ștefan cel Mare și Sfînt.

Președintele Dodon a declarat că, această acțiune este o inițiativă a mea, lansată cu prilejul Zilei Drapelului și a Stemei de Stat ale Republicii Moldova, marcate pe data de 27 aprilie.

„Inițiativa se înscrie în șirul de activități desfășurate cu prilejul anului lui Ștefan cel Mare și Sfînt. Primele comune care au beneficiat de drapele fac parte din lista celor 300 de localități semnatare ale declarațiilor pentru menținerea statalității și independenței Republicii Moldova. Este vorba despre comuna Hîrjauca și satul Vărzăreștii Noi (Călărași); comuna Ochiul Roș (Anenii Noi); comuna Onești (Hîncești); satul Grigorievca și comuna Pervomaisc (Căușeni); satul Troițcoe (Cimișlia); comuna Prepelița și Bilicenii Noi (Sîngerei); comuna Vadul-Rașcov și satul Chipeșca (Șoldănești). Urmează ca drapelele să fie repartizate și în celelalte localități ale țării”, a punctat șeful statului.

Igor Dodon a amintit că, recent, Comisia Națională de Heraldică de pe lîngă Președintele Republicii Moldova a avizat conferirea statutului legal de simbol național istoric al Republicii Moldova drapelului purtat de Ștefan cel Mare în ziua de 12 septembrie 1485, iar el a înaintat în acest sens inițiativa legislativă pentru completarea Legii nr. 217/2010 privind Drapelul de Stat al Republicii Moldova (Drapelul istoric). „Reiterez că această inițiativă nu are intenția de a schimba Drapelul de Stat al Republicii Moldova, ci doar de a recunoaște drapelul nostru istoric, care este parte a istoriei Moldovei”, a mai spus Dodon.

Mihaela Rotari

Share