Două partide unioniste din RM au început negocierile pentru formarea unui bloc comun
Anul electoral 2018, care marchează şi Centenarul Marii Uniri, ar putea să adune forţele pro-unioniste sub un singur steag. De la începutul anului, liderii a două partide unioniste din Moldova s-au întrunit de câteva ori pentru a discuta, în prealabil, crearea unei alianţe pentru alegerile parlamentare din toamnă.
Solicitat de reporterul Curentul, Ion Apostol, deputat din partea Partidului Libera, a mărturisit precaut că partidul pe care îl reprezintă, nu are de gând să colaboreze cu alte formaţiuni politice cu pretenţii unioniste, decât cu Partidul Naţional Liberal.
„Purtăm tratative doar cu PNL, care ne pare nouă cât de cât mai credibil. Alte partide, sunt nişte făcături, ce au plecat de la noi şi de la PLDM, şi acum sunt ţinuţi la comanda PD-ului”, a precizat alesul poporului.
La rândul său, lidera Partidului Naţional Liberal, Vitalia Pavlicenco, a confirmat că se duc discuții. „Am avut câteva întâlniri la nivel de conducere, cu secretarul general şi cu preşedintele Partidului Liberal. Am discutat despre coagularea şi coordonarea forţelor europene-unioniste, şi cred că ar fi mai bine ca mai multe partide să se unească într-un bloc comun, ca să opună rezistenţă guvernării şi Partidului Socialiştilor”, a precizat ea.
În acelaşi timp, lidera PNL spune că partidul pe care îl reprezintă, se atârnă cu empatie faţă de poziţia categorică al celor din PL: „Parcă am decis să ne mai întâlnim să mai discutăm, să vedem mai departe cum va fi. Înţelegem că unele formaţiuni politice s-au rupt din PL şi acest fapt reprezintă o greutate. Cred că un bloc politic unionist ar fi foarte bine să fie. Sunt unele partide care se revendică drept unionişti, dar de fapt atestă contrariul. La PUN de exemplu, a venit şi Băsescu, dar el nu pledează pentru coagularea forţelor. El spune: „Să vină cu noi sau lângă noi”, iar asta e un pic altceva”, a precizat ea.
sursa: curentul.md