Dosarul transnistrean discutat cu oficiali din Germania
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian s-a întâlnit cu Merle Spellerberg, membră din partea Partidului Bündnis 90/Die Grünen în Bundestagul german, însoțită de Margaret Uebber, Ambasadoarea Republicii Federale Germania în Republica Moldova.
Oficialii au discutat diverse aspecte legate de dosarul transnistrean, problemele actuale de pe agenda negocierilor, poziția Chișinăului privind modul de soluționare a acestora.
S-au oferit precizări vis-a-vis de noile prevederi ale legislației penale ce incriminează separatismul, cu remarca că acestea au menirea de a consolida securitatea țării, suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, nu afectează procesul de negocieri și reprezintă a aplicare a reglementărilor constituționale deja existente.
A fost accentuată situația precară a drepturilor omului în regiunea transnistreană, unde mulți cetățeni sunt persecutați și privați ilegali de libertate pentru opiniile critice exprimate, iar accesul jurnaliștilor de pe malul drept este îngrădit.