Dorin Recean și Președintele Parlamentului Austriac au discutat intensificarea relațiilor moldo-austriece

Dorin Recean și Președintele Parlamentului Austriac au discutat intensificarea relațiilor moldo-austriece

Oportunitățile de aprofundare a relațiilor bilaterale moldo-austriece, în special pe dimensiunea comercial-economică și investițională, parcursul ferm al țării noastre de aderare la Uniunea Europeană au fost subiectele discutate în cadrul întrevederii prim-ministrului Dorin Recean cu președintele Consiliului Național al Republicii Austria, Wolfgang Sobotka.

Este prima vizită a șefului legislativului austriac în țara noastră, de la stabilirea relației diplomatice cu Austria.

La întrevedere, au fost discutate oportunitățile de intensificare a colaborării comercial-economice în domenii, cum ar fi agricultura și energia verde. Prim-ministrul Dorin Recean a lansat o invitație companiilor austriece să examineze oportunitățile investiționale din țara noastră, oferite de Zonele Economice Libere și Parcurile IT și Industriale.

De asemenea, oficialii au făcut un schimb de opinii privind situația de securitate la nivel regional, pe fundalul războiului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei. A fost trecută în revistă și agenda de reforme, lansată de Executiv, în domeniile justiției, securității energetice, educației.

Președintele Parlamentului Austriei a exprimat susținerea fermă pentru programul ambițios de reforme, inițiat de autorități, și pentru parcursul ireversibil al Republicii Moldova de integrare în Uniunea Europeană: „Harta Uniunii Europene este incompletă fără Republica Moldova și Ucraina”, a declarat oficialul austriac la întrevederea desfășurată la Casa Guvernului.

Share