Dodon – nemulțumit de activitatea miniștrilor: „Să ia exemplu de la Prim-ministru, de la Președinte”

Dodon – nemulțumit de activitatea miniștrilor: „Să ia exemplu de la Prim-ministru, de la Președinte”

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, susține că în unele ministere este nevoie de o eficiență mai bună și urmează o evaluare a miniștrilor, informează OFICIAL.

„Eu propun să le dăm posibilitatea să ajungă la o sută de zile, dar după aceea la sigur vom face și unele evaluări. Atunci când am numit acest Guvern, ne-am asumat responsabilitatea și le-am spus: sau oferiți rezultate, sau, dacă nu o să oferiți rezultate, eu voi veni cu propunerea ca unii miniștri să fie demiși”, a spus Dodon, în cadrul emisiunii „Moldova în direct”.

„O sută de zile, mi se pare că, e la sfârșitul lunii februarie. După – va fi necesar unele evaluări să le facem. Acolo unde nu se oferă rezultate… eu nu vreau să pun acum pe nimeni să tremure, dar eu consider că pe unele sectoare avem nevoie de o eficiență mai bună. Nu voi spune pe care sectoare”, a mai adăugat șeful statului.

În același timp, Dodon a propus miniștrilor „să ia exemplu de la Prim-ministru, de la Președinte. Eu o dată în săptămână, cel puțin, sunt în teritoriu și, cred că, lucrul acesta este benefic”.

Cristina Pendea

Share