Dodon, la discuții cu Michalko: Am pledat pentru dinamizarea relațiilor de cooperare între RM și UE

Dodon, la discuții cu Michalko: Am pledat pentru dinamizarea relațiilor de cooperare între RM și UE

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut astăzi o întrevedere cu Şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova, Peter Michalko, informează Oficial.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a declarat că au abordat subiecte cu privire la cooperarea bilaterală și multilaterală, politica internă și externă a țării, situația actuală din Moldova.

„De asemenea, am discutat despre alegerile locale care se vor desfășura la Chișinău și Bălți, precum și despre alegerile parlamentare preconizare în toamna anului curent. Am pledat pentru dinamizarea relațiilor de cooperare între Republica Moldova şi Uniunea Europeană în vederea realizării mai multor proiecte de interes comun în diverse domenii. Am reiterat faptul că Republica Moldova trebuie să păstreze și să dezvolte parteneriatul cu Uniunea Europeană, restabilind, totodată, bunele relații cu Federația Rusă”, a mai scris Dodon.

Doina Secrieru

Share