Dodon, în cadrul reuniunii Adunării Generale a ONU: RM sprijină plenar efortul colectiv de realizare a obiectivelor transpuse în Declarația aniversară

Dodon, în cadrul reuniunii Adunării Generale a ONU: RM sprijină plenar efortul colectiv de realizare a obiectivelor transpuse în Declarația aniversară

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a rostit un discurs, în format online, în cadrul celei de-a 75-a Adunare Generală a Organizației Națiunilor Unite, consacrată jubileului acestei organizații globale, informează OFICIAL.

„Am subliniat că anul 2020 va rămâne în istoria omenirii ca unul al consolidării efortului comun de depășire a provocărilor globale. Am remarcat rolul decisiv al ONU în rezolvarea sau prevenirea mai multor probleme globale. Totodată, am menționat că Republica Moldova sprijină plenar efortul colectiv de realizare a obiectivelor transpuse în Declarația aniversară a Adunării Generale și își asumă angajamentul să contribuie la răspunsul comun asupra sfidărilor majore cu care se confruntă ONU și comunitatea internațională”, a scris Dodon, pe o rețea de socializare.

Mai jos vedeți discursul său integral.

„Stimate domnule Secretar General,
Stimate domnule Președinte al Adunării Generale,
Excelențe,
Distinși delegați,

Anul 2020 va rămâne în istoria omenirii ca unul plin de evenimente semnificative – un an al reevaluării sistemului mondial contemporan și al consolidării efortului comun de depășire a provocărilor globale.

Cea de-a 75-a aniversare a Organizației Națiunilor Unite, umbrită de efectele pandemiei COVID-19, constituie prilejul oportun oferit șefilor de state și de guverne de a conștientiza lacunele din trecut și de a conveni asupra cooperării constructive în viitor. Este un an în care multilateralismul a devenit mai relevant ca niciodată, iar necesitatea revigorării acestuia – imperativă.

Înființată în gloriosul an 1945 și extinsă continuu de la 50 de state fondatoare până la 193 de membri astăzi, Organizația Națiunilor Unite este singura platformă politică globală de dialog și cooperare. Este vocea consolidată a umanității.

Cei trei piloni ai sistemului ONU – pacea și securitatea, drepturile omului și dezvoltarea – au rezistat în timp, reconfirmându-și, astfel, importanța.

Pe parcursul celor 75 de ani, ONU a dezvoltat progresiv cadrul dreptului internațional, a mediat conflicte, a stabilizat tensiunile din lume, a avansat normele privind protecția drepturilor omului și a salvat vieți. Totuși, mai sunt încă multe lucruri de făcut pentru a anihila inegalitățile accentuate de pandemie, pentru a continua lupta cu cauzele și efectele schimbărilor climatice. Cu regret, nu toate tratatele sunt respectate de către statele membre, iar amenințările la adresa securității capătă forme tot mai complexe. Astăzi în lume încă persistă discriminarea, bazată pe gen, origine, rasă, religie sau dizabilitate.

Aceste circumstanțe motivează apelul Secretarului General ONU, domnul Antonio Guterres, de participare la un dialog global privind relevanța ONU pentru viitor. Cu certitudine, consultarea opiniei oamenilor este decisivă pentru ca Organizația să-și mențină importanța, să poată servi mai bine nevoilor umanității și pentru ca statele membre să-și sporească capacitățile de atingere a obiectivelor de dezvoltare durabilă.

Astăzi vom adopta Declarația de celebrare a celei de-a 75-a Aniversări a Națiunilor Unite. Textul acestui document reprezintă produsul discuției cu membrii societăților noastre și este rezultatul unor negocieri solide între state. Cu toții am agreat o foaie de parcurs ambițioasă pentru viitorul nostru comun.

Un viitor care înseamnă o planetă protejată la modul propriu, nu doar declarativ.

Unul în care pacea va constitui valoarea supremă, conflictele fiind prevenite, eventual soluționate în faza lor inițială.

În viitorul nostru comun nimeni nu va fi lăsat în umbră, dreptul internațional va fi respectat și dezvoltat continuu, iar instituțiile naționale de guvernare vor avea încrederea deplină a cetățenilor.

Convenind asupra îmbunătățirii metodelor de lucru ale ONU, noi, statele membre vom putea face față provocărilor contemporane, iar parteneriatele ONU cu organizații guvernamentale și neguvernamentale, cu sectorul privat și mediul academic, cu societatea civilă vor cunoaște un nou impuls spre consolidare.

Indubitabil, viitorul presupune finanțarea sustenabilă asigurată și îmbunătățirea cooperării digitale.

Excelențe,

Avem o viziune comună, reconfirmată astăzi.

Precum a menționat anterior Secretarul General Antonio Guterres, „Nicio țară și nicio comunitate nu este capabilă să soluționeze problemele complexe ale lumii noastre în mod solitar”.

Republica Moldova sprijină plenar efortul colectiv de realizare a obiectivelor transpuse în Declarația aniversară și își asumă angajamentul să contribuie la răspunsul comun asupra sfidărilor majore cu care se confruntă ONU și comunitatea internațională”.

Andriana Cheptine

Share