Dodon: Împreună cu colegii din PSRM vom continua să apărăm Biserica Ortodoxă din Republica Moldova
Secretarul executiv al PSRM, Igor Dodon, și-a expus poziția față de campania antibisericească, derulată în țara noastră, informează OFICIAL.
Dodon spune că ortodoxia este baza identității noastre naționale.
„Poporul nostru nu are o altă credință și tradiție spirituală. Biserica Ortodoxă este piatra de temelie a statalității moldovenești, măsura valorilor noastre spirituale.
În calitate de al cincilea președinte al Republicii Moldova, am acordat o atenție prioritară apărării Ortodoxiei și promovării valorilor familiei tradiționale. Noi am renovat biserici și mănăstiri, am construit noi lăcașe sfinte, am organizat festivaluri și conferințe internaționale în apărarea familiei și a valorilor familiale.
Pentru noi era inacceptabil aprobarea unor documente dubioase, care loveau în moralitate și tradițiile noastre spirituale, în raport cu care Biserica Ortodoxă din Moldova se pronunța categoric împotrivă. Este vorba, în special, despre ratificarea „Convenției de la Istanbul”, care se referă la mai multe „genuri” și pe care o serie de state europene au refuzat să o ratifice.
Pentru noi este inacceptabil când în capitala noastră sunt organizate așa-numitele „marșuri ale mândriei”, ale LGBT, sub protecția unui cordon numeros de polițiști. Niciun cetățean onest al țării noastre nu beneficiază de o asemenea protecție. Cu atât mai mult nu putem accepta când ambasadorii străini mărșăluiesc în fruntea unor asemenea procesiuni și arborează pe clădirile misiunilor lor diplomatice simboluri ce promovează valori și idei absolut străine poporului nostru. Asemenea gesturi reprezintă o ingerință gravă în treburile unui stat suveran și denotă o lipsă de respect față de cetățenii țării.
Pentru mine, dar și pentru majoritatea populației țării noastre este inacceptabil amestecul funcționarilor de stat, politicienilor și a jurnaliștilor în treburile Bisericii.
Cu sprijinul judecătorilor pe care îi controlează, regimul de la guvernare pregătește un atac direct asupra Bisericii Ortodoxe și proprietăților acesteia. Un exemplu în acest sens este decizia Curții de Apel Chișinău din 5 aprilie curent, prin care au fost anulate două acorduri între Ministerul Culturii al Republicii Moldova și Biserica Ortodoxă din Moldova. Drept consecință a unei asemenea decizii ar putea fi înstrăinarea de la Biserică a clădirilor monahale și alungarea călugărilor de acolo”, spune Dodon.
Politicianul spune că în calitatea sa de al cincilea Președinte al Republicii Moldova, împreună cu colegii din Partidul Socialiștilor și toți susținătorii credinței ortodoxe, va continua să apăre Biserica Ortodoxă din Moldova.
„Singura structură canonică a teritoriului țării noastre, precum și pe conducătorul acesteia – Mitropolitul Vladimir al Chișinăului și al Întregii Moldove.
Dumnezeu este cu noi!”, spune Dodon.