Dodon – după ședința CSS: Sunt trei abordări ce ne-ar permite rezilierea contractului cu Avia Invest

Dodon – după ședința CSS: Sunt trei abordări ce ne-ar permite rezilierea contractului cu Avia Invest

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat că sunt trei blocuri de întrebări sau abordări ce le-ar permite rezilierea contractului cu Avia Invest, compania care a concesionat Aeroportul Internațional Chișinău, informează OFICIAL.

În cadrul unor declarații pentru presă, Igor Dodon a menționat că, în cadrul ședinței CSS au examinat toate trei abordări.

„Primul – sunt cinci dosare penale deschise pe cei care au semnat contractul și au organizat concursul în anul 2013. Adică, prima cale este rezilierea contractului pe motivele că nu au fost semnate contractele în interesele statului în 2013. În dosarele penale sunt persoane care au fost membri ai comisiei la acea etapă, iar, în opinia organelor de anchetă, semnarea acestor contracte a prejudiciat interesele statului. Doi – condițiile contractuale și implementarea planului de investiții. Conform informațiilor prezentate de Guvern, Agenția Proprietății Publice, investițiile ce urmau a fi făcute de investitor până la sfârșitul anului 2019 trebuiau să fie de 160 milioane de euro. În realitate, au fost investite 94 de milioane. De aceea, vom notifica că nu și-a îndeplinit angajamentele investiționale. Cel mai interesant sunt sursele investite. Dintre cele 94 milioane, pe care le-a introdus, 59 de milioane sunt din taxele plătite de către pasageri. Și trei – condițiile preferențiale pe care le are investitorul legate de situația de monopol care este pe piața serviciilor avia în RM și de taxa de 9 euro. Colegii au început încă o modalitate de a revedea dacă avea Guvernul dreptul sau nu să transmită taxa de 9 euro în contractul de concesiune, pentru că taxe se impun prin lege. Vom merge și pe pista aceasta ce ține de anularea taxei de 9 euro prin judecată, lege, decizie”, a precizat Dodon.

Potrivit lui, sunt trei abordări, iar pentru ei este principial ca acordul acesta să fie reziliat.

Andriana Cheptine

Share