Dodon, despre ce a discutat cu Putin

Dodon, despre ce a discutat cu Putin

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat că, cu Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a discutat mai multe subiecte ce țin de relațiile bilaterale, în special cele din domeniul economic, informează OFICIAL.

În cadrul unor declarații pentru presă, Igor Dodon a declarat că, săptămâna curentă, Guvernul FR urmează să aprobe o hotărâre prin care prelungește acele facilități, posibilități de export fără taxe vamale pe 5 poziții tarifare pentru perioada următoare, cât și urmează să examineze posibilitatea introducerii în regim preferențial încă 5 poziții tarifare.

„De asemenea, în timpul apropiat vor fi deschise posibilitățile de export pe piața rusă încă pentru 150-200 de companii din RM. Un alt subiect este solicitarea noastră de obținere a unui credit pentru proiectele de infrastructură. Este vorba de un credit de 300 milioane de dolari, care a fost solicitat de Guvernul RM pentru a veni cu proiecte mari de infrastructură, începând cu anul viitor. Vreau să vă informez că decizia de principiu a fost luată, însă în luna ianuarie urmează a fi negociat la nivel de reprezentanții ministerelor Finanțelor RM și FR, pentru ca la începutul sesiunii parlamentare din februarie acest acord să fie ratificat de către Parlamentul RM. Condițiile acestui credit nu sunt mai rele, aproximativ aceleași, în care RM accesa împrumuturi de la partenerii din Occident”, a precizat șeful statului.

Potrivit lui, a abordat în FR și subiectul ce ține de aprovizionarea cu gaze.

„Cunoașteți că a fost semnat acordul între FR și Ucraina și gazul în RM va fi livrat pe conductele tradiționale, tranzit prin Ucraina. Vă amintesc că, din 1 ianuarie prețul va fi mai mic, comparativ pe care l-am achitat pe parcursul anului 2019”, a conchis Dodon.

Andriana Cheptine

Share