Dodon: Cei care au participat ieri la protest sunt bravo

Dodon: Cei care au participat ieri la protest sunt bravo

Fostul Președinte al țării, Igor Dodon, spune că a urmărit protestul de ieri și afirmă că cei care au participat sunt bravo, informează OFICIAL. 

Igor Dodon amintește că în urmă cu 7 ani, tot în septembrie, socialiștii au instalat în fața Parlamentului „Orășelul Victoriei”

„…datorită cărui fapt am reușit până la urmă să-l debarcăm pe Plahotniuc. Așadar, ceea ce se întâmplă acum în fața clădirii Parlamentului, cred că este corect și consider că oamenii care stau în corturi, trebuie susținuți – fiecare cu ce poate”, spune Dodon.

De asemenea, el spune că nu are voie să comunice cu socialiștii, dar este convins că ei au propria agendă și este convins că ea este corectă.

„Îi îndemn să fie activi, pentru că acesta este cel mai puternic partid din țară și după cum am menționat anterior, pe ei se va baza următoarea guvernare.

Sunt sigur că toată lumea trebuie să se unească împotriva acestui regim. Acum trebuie să facem tot posibilul ca să salvăm Moldova”, spune Dodon.

Share