Dodon, către ambasadori: Noi așteptăm rezultate. Dvs. nu sunteți la odihnă în afara țării

Dodon, către ambasadori: Noi așteptăm rezultate. Dvs. nu sunteți la odihnă în afara țării

O ședință lărgită a Colegiului Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene a avut loc astăzi. La întrunire a participat și șeful statului, Igor Dodon, informează OFICIAL.

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, în cadrul discursului său de introducere a susținut: „Vom demara o nouă agendă cu Uniunea Europeană. Printre priorități rămâne și cadrul parteneriatului estic”.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a comunicat: „Noi suntem deschiși pentru cooperare cu toate țările și cu toți partenerii noștri externi. Noi avem o deschidere totală față de partenerii noștri de la Bruxelles. Nu căutăm dușmani în afara țării, căutăm prieteni și în Est și în Vest. Atunci vom fi înțeleși de către toți”.

Totodată, șeful statului s-a referit la activitatea Ministerului. „Ceea ce aștept eu de la activitatea Ministerului este profesionalism și disciplină, decât declarații politice și implicarea în subiecte politice. Ministerul nu se implică în jocuri politice și în declarații politice”, a spus Dodon.

În același timp, Dodon a vorbit despre Ambasadorii Republicii Moldova peste hotare. „Noi așteptăm de la ambasadori rezultate: Dvs. nu sunteți la odihnă în afara țării. Ambasadorul Republicii Moldova în afara țării primește salariu pentru a da rezultate”, a conchis Dodon.

Mihaela Conovali

Share