Dodon: Banca Națională este banca centrală și independentă a Moldovei sau este o filială a FMI, aflată sub control extern?

Dodon: Banca Națională este banca centrală și independentă a Moldovei sau este o filială a FMI, aflată sub control extern?

Igor Dodon, președintele de onoare al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), fost Președinte al țării, se întreabă dacă „Banca Națională este banca centrală și independentă a Moldovei sau este o filială a FMI, aflată sub control extern?” și anunță că, în următoarele zile, va propune un șir de acțiuni, ce au drept scop de a tempera creșterea prețurilor și reducerea inflației, în speranța ca cei de la guvernare vor ține cont de ele, în interesul cetățenilor, informează OFICIAL.

Politicianul a precizat că, în condițiile creșterii galopante a prețurilor și tarifelor la mărfuri și servicii, BNM a decis să majoreze rata de bază cu 2 pp, fapt care va duce, inevitabil, la scumpirea creditelor și, drept consecință, la creșterea și mai mare a prețurilor.

„Efectele de pe urma majorării prețului la credite sunt dezastruoase pentru economie, iar eu mă voi opri la 4 cele mai evidente efecte imediate.

1. Majorarea ratei de bază va lovi asupra businessului, care și așa se află într-o situație extrem de dificilă. Volumul de credite contractat de către mediul de afaceri se află la un nivel record de jos, de doar 32 de miliarde lei, comparativ cu 42 de miliarde lei în 2014. Pentru prima dată în istoria modernă a Republicii Moldova, creditarea netă a businessului este negativă. Adică volumul depozitelor ținute de companii în bănci este mai mare, decât volumul creditelor contractate. Prioritatea numărul unu, atât a guvernului cât și a BNM, trebuie să fie relansarea economiei și stimularea creditării mediului de afaceri de către bănci. Însă ceea ce face acum BNM este scumpirea creditelor pentru mediul de afaceri, ceea ce va duce la înghețarea procesului de creditare, stoparea proiectelor investiționale și scumpirea investițiilor. Efectul acestor acțiuni va fi majorarea prețurilor la produse, sau altfel spus, creșterea inflației.

2. Cetățenii simpli vor trebui să plătească dobânzi mult mai mari pentru creditele luate. În condițiile creșterii galopante a prețurilor, tot mai mulți cetățeni vor vedea ieșirea din situație în accesarea de noi credite de consum pentru achitarea facturilor curente. Deja 5% din oameni nu au putut să-și achite facturile pentru luna noiembrie, în decembrie numărul lor va crește cel mai probabil de 2 ori, până la 10%, iar în ianuarie se poate ajunge la situația că 20% din cetățeni nu își vor putea achita facturile. Mai sunt și alte cheltuieli curente pentru care cetățenii nu au resurse financiare, iar ajutor din partea guvernului nu se planifică.

3. Scumpirea creditelor va lovi și în Guvern, care într-un an de criză, este nevoit să se împrumute activ de pe piață. În 2022 Guvernul Moldovei deja are de plătit cea mai mare sumă din istoria Moldovei pentru dobânzi – aproape 3 mlrd lei, dintre care 2,33 mlrd lei dobânzi la creditele interne (sumă de 2 ori mai mare comparativ cu anul 2020), plus încă 586 milioane de lei dobânzi la creditele externe. Această sumă este mai mare decât volumul investițiilor în drumuri și de două ori mai mare, decât volumul investițiilor promise primăriilor din țară. Decizia de ieri a BNM va costa bugetul de stat, conform estimărilor noastre, cel puțin încă 350 milioane de lei. Astfel, în anul 2022, suma record pentru istoria modernă a Moldovei de cca 3,3 mlrd de lei va fi alocată pentru deservirea împrumuturilor interne și externe.

4. Se vor scumpi inevitabil creditele ipotecare. Guvernul prin programul „Prima casă” a încurajat cetățenii să se împrumute pentru procurarea locuințelor, volumul creditelor ipotecare a trecut de 11 mlrd lei, în creștere de 4 ori față de anul 2017. În prezent băncile comerciale au cea mai mare expunere la creditele din domeniul construcțiilor, peste 20% din portofoliul lor. Oamenii s-au împrumutat, în speranța unor dobânzi rezonabile, dar acum inevitabil creșterea ratei de bază va duce la majorarea costului creditelor ipotecare. Câți din cetățeni vor putea să-și achite ratele majorate la creditele ipotecare, mai ales pe fundalul creșterii prețurilor și tarifelor la toate mărfurile și serviciile? Poate oare aceasta situație sa provoace o noua criza bancară?”, a enumerat Igor Dodon.

Președintele de onoare al PSRM a mai spus că Moldova trebuie să lupte cu inflația, însă pentru aceasta sunt alte instrumente viabile pe care noi le-am propus, dar ceea ce face în prezent BNM este o luptă contra mediului de afaceri și contra cetățenilor de rând, iar efectul va fi scumpirea banilor și, drept consecință, creșterea prețurilor.

Cristina Gurez

Share