Dodon a discutat cu un lider de partid din Federația Rusă

Dodon a discutat cu un lider de partid din Federația Rusă

Președintele PSRM, Igor Dodon, a avut o convorbire telefonică cu președintele partidului „Spravedlivaia Rossia”, Serghei Mironov, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la semnarea Acordului de cooperare între cele două partide.

Părțile au discutat pe scurt despre realizările obținute în acest sens în ultimii 10 ani, constatând cu regret că în prezent relațiile moldo-ruse sunt la cel mai scăzut nivel din ultimele câteva decenii.

Interlocutorii și-au exprimat speranța că în timpul apropiat cooperarea strategică dintre țările noastre va fi restabilită pe deplin.

Amintim că la 19 iunie 2014, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și partidul „Spravedlivaia Rossia” au încheiat un acord de consolidare a legăturilor de colaborare dintre cele două formațiuni politice, precum și de acordare a sprijinului la îmbunătățirea relațiilor politice și economice bilaterale dintre Moldova și Rusia.

Share