(DOC) Membrii consiliilor locale și raionale, exponenți ai PSRM, s-au adresat guvernării

(DOC) Membrii consiliilor locale și raionale, exponenți ai PSRM, s-au adresat guvernării

Consilierii fracțiunilor Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) din consiliile raionale și locale din Republica Moldova au făcut declarații în sprijinul lui Igor Dodon, ex-Președinte al Republicii Moldova, președinte de onoare al formațiunii, informează OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă, membrii Consiliului orășenesc Rezina și-au exprimat indignarea în legătură cu „fărădelegile comise de guvernarea PAS, care fabrică dosare penale la comandă”.

„Vedem că toate promisiunile electorale ale PAS s-au dovedit a fi o minciună. Guvernarea actuală nu dorește să investigheze furtul miliardului, dar inițiază urmăriri penale împotriva oponenților săi politici. Guvernarea a transformat procuratura și instanțele judecătorești în organe represive, care au funcția de a distruge opoziția și de a semăna frică în societate”, afirmă aleșii poporului.

„În loc să prevină creșterea prețurilor și a tarifelor, să stopeze inflația galopantă, care îi face pe oameni săraci, guvernarea luptă cu opoziția”, menționează consilierii raionali din raionul Briceni.

Aleșii au cerut, pe această cale, guvernării să-l elibereze pe Igor Dodon și să se ocupe de soluționarea problemelor din țară și nu de lupta cu oponenții.

Share