Discuții la Ministerul Energiei despre activitatea Bursei Române de Mărfuri în Republica Moldova
Organizarea activității Bursei Române de Mărfuri în Republica Moldova a fost examinată în cadrul întrevederii pe care a avut-o ministrul Energiei, Victor Parlicov, cu managementul BRM și reprezentanța locală a acesteia, informează OFICIAL.
Bursa Română de Mărfuri a înființat o societate comercială în Republica Moldova în anul 2021 fiind în proces de perfectare a autorizațiilor de funcționare pe piața gazelor. BRM e perfect funcțională și e un moment potrivit de a lansa achiziții pe bursa moldovenească.
Operaționalizarea platformei bursiere va crea piețe competitive pe segmente ale sectorului energetic, în primul rând ar putea fi vorba de tranzacționarea gazelor naturale și a produselor petroliere angro, a declarat președintele BRM, Gabriel Purice.
Acesta a exprimat disponibilitatea de a facilita dialogul și schimbul de experiență între agențiile de reglementare din Chișinău și București, precum și la transpunerea codurilor de piață pe diverse segmente ale sectorului energetic.
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a salutat venirea Bursei Române de Mărfuri la Chișinău, precizând că funcționarea sa va dinamiza piața și va oferi mai multă transparență achizițiilor de resurse energetice și încredere în corectitudinea prețurilor. „Este o vizită așteptată și sperăm cu rezultate pozitive”, a declarat ministrul Energiei, exprimându-și sprijinul pentru a facilita activitatea Bursei.