Discuții despre măsuri comune de intervenție pentru îmbunătățirea situației drepturilor omului în regiunea transnistreană
Situația foarte îngrijorătoare a drepturilor omului în regiunea transnistreană, provocările curente în domeniu, barierele întâmpinate în proces de către apărătorii drepturilor omului și reprezentanții autorităților publice ale Republicii Moldova, precum și posibile direcții de intervenție în comun pentru a îmbunătăți starea lucrurilor au fost discutate la întrevederea șefului Biroului politici de reintegrare Alin Gvidiani cu șefa Departamentului de Executare a Hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) din cadrul Consiliului Europei Clare Orvey.
În particular, au fost atinse recentele abordări alarmante ale Tiraspolului care a pus în aplicare măsuri abuzive de persecutare și de pedepsire a persoanelor sub pretinsa strategie de combatere a ,,extremismului”, focusată de fapt pe eliminarea oricăror forme de liberă exprimare, aprofundarea autoizolării regiunii, interzicerea raportării încălcărilor comise către autoritățile constituționale și partenerii internaționali, fiind accentuată necesitatea consolidării eforturilor și mobilizării potențialului existent pentru a stopa aceste grave derapaje și a reveni în albia standardelor internațional garantate și obligatorii.
S-a efectuat un schimb de informații și de opinii pe marginea dificultăților întâmpinate în mersul executării unor hotărâri ale CEDO ce vizează victime din raioanele de est ale țării, precum și a potențialelor noi acțiuni de implicare întru marcarea unor progrese relevante, fiind enunțat în același timp că în cauza Catan ș.a., pronunțată la 19 octombrie 2012 nu s-au înregistrat evoluții semnificative în contextul nerezolvării problemei asigurării cu sedii proprii și adecvate procesului educațional a instituțiilor de învățământ cu predare în limba română, dar și din considerentul neimplementării altor măsuri dispuse de Înalta Curte și care sunt independente de capacitățile autorităților Republicii Moldova.