Directorul interimar al Serviciului Vamal a fost prezentat colectivului

Directorul interimar al Serviciului Vamal a fost prezentat colectivului

Ministrul Finanțelor Petru Rotaru, împreună cu ex-directorul Serviciului Vamal Igor Talmazan, l-a prezentat astăzi efectivului instituției pe directorul interimar, Viorel Doagă.

Ministrul Petru Rotaru i-a mulțumit dlui Talmazan pentru activitatea prodigioasă și rezultatele obținute în activitatea sa, pentru gestionarea proceselor instituționale în mod eficient și transparent, în pofida multiplelor provocări și crize generate de contextul regional.

„Una dintre cele mai mari provocări a fost implementarea noului Cod vamal, un obiectiv major pe care am putut să-l realizăm împreună, datorită muncii și efortului depus de întreaga echipă condusă de Igor Talmazan, iar pe această cale îi doresc mult succes în activitatea profesională ulterioră”, a menționat Petru Rotaru.

Totodată, ministrul Finanțelor i-a urat mult succes directorului interimar, Viorel Doagă, și a exprimat convingerea că dumnealui va asigura managementul instituției în mod eficient și profesionist, având o vastă experiență în sistemul vamal, inclusiv în calitate de manager și conducător.

La rândul său, Igor Talmazan a transmis un mesaj de mulțumire șefilor de subdiviziuni și întregului efectiv al Serviciului Vamal, pentru efortul depus și rezultatele înregistrate în activitatea autorității, exprimând convingerea că dl Doagă deține experiența, capacitățile manageriale și profesionale necesare pentru a continua implementarea reformelor inițiate și buna activitate a instituției.

Noul director interimar al Serviciului Vamal, Viorel Doagă, a mulțumit pentru încrederea acordată și a menționat că activitatea instituției va continua în spiritul unei interacțiuni transparente cu mediul de afaceri, continuării și dezvoltării unei cooperări eficiente cu partenerii de dezvoltare, având în prim plan îndeplinirea angajamentelor asumate față de Acordul de Asociere și Liber Schimb cu UE, dar și în contextul acordării Republicii Moldova a statutului de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Share