Dinu Plîngău vrea demisia președintelui Consiliului Concurenței

Dinu Plîngău vrea demisia președintelui Consiliului Concurenței

Deputatul Dinu Plîngău spune că la audierile din Parlament, la solicitarea sa, a membrilor și conducerii de la Consiliul Concurenței, „președintele Consiliului ar trebui să înțeleagă că ar trebui să plece pentru că nu a făcut și nu face față înaltei funcții pe care o deține”.

Comisia pentru Integrare Europeană a audiat mai multe rapoarte pe clasterul 2 (Piața Internă) în contextul procesului de aderare și obiectivului principal pe care-l are țara noastră.

„Una din principalele misiuni ale Parlamentului este funcția de control. Comisia din care am onoarea să fac parte și-a asumat rolul de control al instituțiilor statului responsabile pentru implementarea Planului Național de Aderare. La solicitarea mea, controlul parlamentar a început cu instituțiile care au cele mai mari restanțe.

Am rămas profund nemulțumit de modul în care conducerea Consiliului Concurenței a venit total nepregătită la audierile parlamentare. Consiliul Concurenței are cele mai mari restanțe la capitolul pregătirii și implementării actelor, de la propuneri legislative până la acte interne pentru racordarea legislației la standartele UE. Deși, a fost acordat suficient timp conducerii instituției de a veni cu informații și raport pe domeniul de responsabilitate, conducerea instituției nu a putut răspunde la nici o întrebare, nici măcar la cea mai banală care se referea la numărul de acte care au rămas ca restanță încă din anul 2025. Noi, fiind nevoiți să le solicităm să mai vină o dată la Parlament.

Chiar și acum pot spune franc că activitatea Președintelui Consiliului este una nesatisfăcătoare și o dată cu audierea repetată a Consiliului, Președintelele acestei instituții ar trebui să vină și cu răspunsul dacă Republica Moldova își mai poate permite să-l țină în funcție. De legile din domeniul concurenței se ocupă Ministerul Economiei, iar actele interne nu au fost adoptate din cauza angajaților, conform răspunsului președintelui. Nu este clar doar care sunt sarcinile conducătorului. Să ia salariul lunar (destul de mare, apropo), să călătorească de parcă Consiliul Concurenței ar fi o instituție la fără frecvență. Cred că Republica Moldova încă nu este o țară prosperă pentru a-și permite luxul unor asemenea conducători.

În comparație, alte instituții ale statului pe același domeniu își fac foarte bine treaba: profesionist, laconic și fără întârzieri.

Cred că și Președintele Consiliului ar trebui să înțeleagă că ar trebui să plece pentru că nu a făcut și nu face față înaltei funcții pe care o deține”, spune Plîngău.

Share