![Din februarie toate familiile vor beneficia de compensații pentru energia electrică](http://oficial.md/wp-content/uploads/2022/12/compensatii.jpg)
Din februarie toate familiile vor beneficia de compensații pentru energia electrică
Guvernul a comunicat că, din februarie 2025, toate familiile vor beneficia de compensații pentru energia electrică, care va acoperi creșterea de tarif pentru primii 110 kWh consumați, indiferent dacă familiile s-au înscris sau nu în sistemul de compensații, informează OFICIAL.
De asemenea, instituția a precizat că, pentru ianuarie – compensația la încălzire și lumină a fost în medie 1002 de lei per gospodărie.
Compensațiile se acordă cu ajutorul Uniunii Europene pentru următoarele 11 luni – februarie – decembrie 2025.
Pentru ianuarie, compensațiile au fost acordate monetar și pot fi obținute din 10 februarie. Beneficiarii cu card bancar au fost notificați, iar ceilalți își pot ridica banii de la oficiile poștale.
În ianuarie, 751 181 de gospodării au primit compensații.
Compensațiile pentru încălzire pentru februarie și martie vor continua să fie oferite în bani pentru cei înscriși în sistem, iar valoarea lor rămâne neschimbată.