Diaspora din SUA, la discuții cu Premierul

Diaspora din SUA, la discuții cu Premierul

Prim-ministra Natalia Gavrilița s-a întâlnit, la Washington, cu moldovenii stabiliți în Statele Unite ale Americii. Discuțiile au vizat provocările cu care se confruntă țara noastră în contextul global actual și consecințele pe care le lasă războiul din Ucraina în domeniile prioritare pentru dezvoltarea țării.

În acest sens, Natalia Gavrilița a vorbit despre acțiunile Executivului orientate spre diminuarea impactului crizelor generate de conflictul armat, menționând că, pe lângă gestionarea lor, autoritățile au reușit să-și îndeplinească promisiunile și obiectivele incluse în programul de guvernare.

Astfel, a fost obținut statutul de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană – o realizare așteptată de cetățeni, care va aduce schimbări considerabile în procesul de modernizare a Republicii Moldova. De asemenea, au fost întreprinse un șir de măsuri sociale, precum majorarea pensiei minime și a salariului minim, acordarea compensațiilor la gazele naturale și resursele energetice, reformarea programului de ajutor social. Totodată, a fost lansat programul de stat pentru finanțarea proiectelor de infrastructură în localitățile din Moldova – „Satul European”, a fost majorat cu 60% fondul de subvenționare în agricultură și de aproape trei ori a crescut fondul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii.

Potrivit prim-ministrei, reformele vor continua, iar pe agenda Executivului rămân subiecte legate de sporirea rezilienței energetice a țării și reformarea sectorului justiției. În același timp, Guvernul va insista pe acțiuni care să încurajeze cetățenii de peste hotare să revină în țară. Recent, Cabinetul de miniștri a avizat proiectul ce prevede scutirea diasporei de taxe la importul bunurilor de uz personal și a unui mijloc de transport.

„Tot ce am făcut până acum și continuăm să facem astăzi, are ca scop final creșterea nivelului de trai pentru oamenii noștri, crearea condițiilor necesare pentru ca cetățenii din diaspora să revină în Republica Moldova. Avem nevoie de voi acasă, pentru a investi împreună în viitorul european al țării noastre”, a spus Natalia Gavrilița.

Participanții la eveniment au salutat măsurile întreprinse de autoritățile de la Chișinău, exprimându-și speranța că dialogul dintre Guvern și diaspora va continua, iar cetățenii stabiliți peste hotare vor putea contribui la transformarea țării.

Share