Deține o experiență de peste douăzeci de ani în managementul corporativ! Iată cine va conduce APP
În cadrul ședinței de Guvern, Eugeniu Cozonac a fost numit director la Agenția Proprietății Publice (APP). Acesta deține o experiență de peste douăzeci de ani în managementul corporativ, lansarea și dezvoltarea companiilor în Moldova, Marea Britanie și SUA, informează OFICIAL cu referire la un comunicat al Guvernului.
Sursa mai declară că a activat ca expert în recrutarea și selecția personalului de conducere executiv, inclusiv în companiile Fortune 500.
„Este co-fondator al ÎCS Compudava SRL (acum Endava PLC), iar între 2000 și 2004 a fost director executiv al acestei companii. Între 2005 – 2008 a fondat compania Tricertion și a fost director operațional al acesteia. În perioada 2011-2014 a fost director pe strategia digitală a Leading The Way, între 2014-2015 – a fondat și a fost director executiv la compania Firstly, iar între 2016 și 2018 – consultant, cercetător la CarterBaldwin Executive Search”, se arată într-un comunicat.
La fel, din 2019 până în prezent a fost director al companiei Plover LLC specializată în gestionarea investițiilor în companii software.
A făcut studii de masterat și doctorat la universități din SUA și Franța în domeniul administrării afacerilor, leadership, dezvoltarea și schimbarea organizațională.
Până în prezent a locuit cu soția și trei copii în Atlanta, statul Georgia, SUA.
Mihaela Conovali