Detalii de la întrevederea lui Pavel Filip cu Petro Poroșenko
Prim-ministrul Republicii Moldova Pavel Filip a avut, vineri, o întrevedere cu Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe.
Cei doi oficiali au dorit să sublinieze prin locația aleasă determinarea și deschiderea către o cooperare de succes dintre Republica Moldova și Ucraina. Totodată, oficialii au menționat dialogului politic bun dintre părți.
Pavel Filip și Petro Poroșenko au menționat că ambele state au dovedit eficiență și interes pentru a soluționa orice fel de probleme care au apărut, spre exemplu, în domeniul circulației cetățenilor. ”Punctul Palanca este un simbol al prieteniei și bunei înțelegeri dintre țările noastre. Am decis ca împreună cu Uniunea Europeană să construim aici un punct comun de trecere a frontierei”, a declarat Președintele Ucrainei.
Părțile au convenit, în cadrul proiectului Parteneriatului Estic, cu susținerea Uniunii Europene, să construiască pe acest segment un punct modern de traversare a frontierei, dotat cu cele mai performante echipamente.
Uniunea Europeană alocă în acest scop fondurile necesare, iar echipele de grăniceri din Moldova și Ucraina vor asigura o trecere rapidă și fără probleme a frontierei.
”Foarte des cetățenii atunci când aud despre colaborare se gândesc la ceva abstract, astăzi această colaborare capătă contururi concrete, aceste proiecte vor fi realizate, deoarece există voința necesară și ele sunt în interesul cetățenilor din Republica Moldova și Ucraina”, a accentuat Premierul Republicii Moldova Pavel Filip.
Șeful Executivului de la Chișinău a specificat că odată cu lansarea acestui proiect nu vor mai fi rânduri, iar procedurile de control vamal vor fi efectuate foarte rapid și în confortul cetățenilor celor două țări.
Oficialii au remarcat că au fost discutate mai multe aspecte ale relațiilor bilaterale și s-a ajuns la înțelegeri concrete. Între acestea, organizarea în timpul apropiat a întrevederii dintre Premierul Pavel Filip si omologul său ucrainean, precum și pregătirea ședinței Comisiei mixte moldo-ucrainene pentru cooperare comercial-economică, care nu s-a mai întrunit din anul 2011.
Pavel Filip și Petro Poroșenko au declarat că înțelegerile la care s-a ajuns vor contribui la impulsionarea în continuare a cooperării în domeniile economic, cultural, umanitar și social.
Mihaela Rotari
Am zis ca trebuie sa avem relatii calde cu Ucraina. Cred ca ar trebui sa fie un exemplu de urmat pentru noi, cei care inca suntem sub jugul rusesc. Filip se pare ca stie cum se duce o politica reusita pentru statul nostru.
in vederea ralatiilor prietensti foarte bune intre Moldova si Ucraina, n-ar fi cazul de rugat pe PUTIN sa-si ia dracului armata din Transnistria!?!?!?!?!?!
In apropierea de Uniunea Europeana nu trebuie nicidecum sa pierdem din vedere relatiile cu vecinii nostri, de la care avem ce invata si cu care putem avea parteneriate reciproc avantajoase. Doar sa existe vointa!