Deputatul Adrian Belîi și Igor Grosu au discutat cu angajații Parlamentului, nevaccinați, despre importanța vaccinării

Deputatul Adrian Belîi și Igor Grosu au discutat cu angajații Parlamentului, nevaccinați, despre importanța vaccinării

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, împreună cu deputatul PAS, Adrian Belîi, medic anesteziolog reanimatolog, au invitat angajații nevaccinați din cadrul Secretariatului Parlamentului la o discuție privind necesitatea vaccinării împotriva COVID-19, transmite OFICIAL.

Fost șef al Departamentului de anestezie și terapie intensivă din cadrul Institutului de Medicină Urgentă, Dr. Adrian Belîi a răspuns la întrebările despre beneficiile vaccinării și riscurile pentru cei care nu se vor imuniza. Adrian Belîi și-a arătat deplina disponibilitate de a oferi persoanelor angajate în Secretariatul Legislativului recomandări legate de administrarea vaccinurilor.

Igor Grosu a atras atenția asupra situației foarte complicate create în Republica Moldova în legătură cu pandemia coronavirusului, zilnic fiind înregistrate decese, iar sistemul medical fiind la limită.

Președintele Parlamentului și-a reiterat îndemnul pentru vaccinare. „Noi vă mulțumim pentru munca zilnică și dorim să avem grijă de sănătatea Dumneavoastră. Vaccinați-vă! Așa veți salva viața voastră și a celor pe care îi iubiți”, a subliniat Igor Grosu.

La data de 2 noiembrie 2021, din numărul total de 358 de angajați ai Secretariatului Parlamentului, 75 nu au fost vaccinați împotriva coronavirusului. Unul din motivele invocate este programul de activitate încărcat. Astfel, pentru a facilita procesul de imunizare urmează a fi organizată vaccinarea la locul de muncă  de către o echipă mobilă de medici.

Cristina Pendea

Share