Deputații revin la muncă

Astăzi începe sesiunea ordinară de primăvară 2020 a Parlamentului, potrivit unei dispoziții semnată de Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi. 

După cum informează OFICIAL, potrivit unui comunicat de presă, miercuri, 5 februarie, Biroul permanent al Parlamentului se va convoca în prima ședință din sesiunea de primăvară.

„Data primei ședințe în plen a Parlamentului urmează a fi stabilită de către Biroul permanent, după pregătirea proiectului ordinii de zi. Totodată, marți și miercuri, comisiile permanente se vor convoca în ședințe.  În conformitate cu Regulamentul Parlamentului, Legislativul se întrunește în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iulie. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie”, se mai spune în comunicat.

Andriana Cheptine

Share