Deputații fracțiunii PAS, Blocul ACUM au înregistrat o inițiativă legislativă ce vizează tinerii mediciniști

Deputații fracțiunii PAS, Blocul ACUM au înregistrat o inițiativă legislativă ce vizează tinerii mediciniști

Dan Perciun și Radu Marian, deputați ai fracțiunii PAS, Blocul ACUM, au înregistrat astăzi o inițiativa legislativă „menită să stopeze abuzurile față de studenții mediciniști care își fac studiile la buget”, informează OFICIAL.

În cadrul unei conferințe de presă, Dan Perciun a declarat că, unul dintre angajamentele din campania electorală a viitorilor deputați tineri a fost inițierea unor modificări la Legea privind ocrotirea sănătății în vederea protejării drepturilor tinerilor mediciniști.

„Inițiativa legislativă vine să onoreze acel angajament luat în campanie și să le ofere studenților bugetari posibilitatea de a rambursa mai ușor costurile acestora în cazul în care decid să facă rezidențiatul peste hotare sau să lucreze într-o instituție alta decât unde îi repartizează Ministerul. Tinerii care vor să urmeze rezidențiatul peste hotare sunt forțați să  ramburseze, într-o tranșă, până la 250.000 de lei – o sumă echivalentă cu 35 de salarii medii pe economie pentru anul 2019. Deputații consideră, prin urmare, că prevederile actuale ale legii sunt abuzive pentru că: (a) forțează absolventul să restituie întreaga sumă într-o tranșă; (b) Nu există o metodologie clară și transparentă de calcul a costurilor care trebuie rambursate; (c) lasă loc pentru interpretări referitor la perioada și categoria de studenți cărora li se aplică aceste prevederi; (d) salariile personalului medical sunt mici, iar condițiile de muncă proaste”, a precizat Perciun.

În context, Radu Marian a precizat că propun patru amendamente importante.

„Unu – Etapizarea plăților de rambursare. Oferirea unui termen de la 3 până la 5 ani în care absolventul să poată întoarce costul studiilor. Doi – Aprobarea Regulamentului rambursare și calcul a costului studiilor de către Guvern. În vederea sporirii transparenței și imuabilității prevederilor, considerăm oportun ca Regulamentul să fie aprobat de către Guvern și nu de către Minister. Trei – Introducerea mențiunii în lege că noile prevederi privind obligativitatea rambursării costurilor studiilor se aplică doar pentru perioada de studii începând cu 01.09.2018. Aceasta prevedere va elimina incertitudinea care există la moment și nu va lăsa loc pentru speculații și interpretări. Patru -Plafonarea costului care urmează a fi rambursat la nivel taxelor totale de studii percepute de la studenții moldoveni care își fac studiile la contract. Prevederea vine să elimine situația alogică când studenții la buget pentru aceleași servicii sunt forțați să restituie o sumă mai mare decât taxele achitate de către studenții la contract”, a mai adăugat Marian.

De menționat că, în susținerea acestor modificări vor colecta semnături de la studenți.

Doina Secrieru

Share