Deputații au votat proiectul privind simplificarea proceselor de eliberare a actelor de identitate. Detalii
Proiectul de lege care prevede simplificarea proceselor de eliberare a actelor de identitate a cetățenilor Republicii Moldova, a fost aprobat, astăzi, în prima lectură. Acesta prevede operarea modificărilor la Legea privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte și Legea cu privire la ieșirea și intrarea în țară, transmite OFICIAL.
Potrivit unui comunicat de presă, prin actul aprobat se reglementează modalitatea de depunere a cererii pentru obținerea actelor de identitate pentru copiii a căror părinți sau unic părinte se află peste hotarele țării, pe o perioadă mai mare de două luni.
Astfel, în cazul copilului, inclusiv a celui cu statut de copil rămas fără ocrotire părintească sau cu statut de copil rămas temporar fără ocrotire părintească, asupra căruia este instituită tutela sau curatela, în calitate de solicitant pentru obținerea buletinului de identitate va acționa reprezentantul legal al acestuia, unul din părinți, tutorele sau curatorul, cu prezența obligatorie a copilului.
În cazul copilului a cărui părinți sunt minori, în calitate de solicitant pentru obținerea buletinului de identitate va acționa reprezentantul legal al părinților minori sau al unicului părinte minor.
Copiii separați de părinți, inclusiv a celor plasați în serviciul de plasament de tip familial sau de tip rezidențial, vor putea solicita obținerea actelor de identitate prin intermediul autorității tutelare teritoriale în a cărei rază de competență teritorială este locul aflării sau locul de plasament al copilului, cu prezența obligatorie a acestuia.
O altă prevedere a proiectului se referă la posibilitatea de eliberare a actelor în baza împuternicirii emise prin intermediul Sistemului informațional automatizat ”Registrului împuternicirilor de reprezentare în baza semnăturii electronice” (MPower). De acest serviciu vor putea beneficia, în special, persoanele imobilizate, persoanele pentru care prelevarea amprentelor digitale nu este obligatorie sau este imposibilă sau persoanele aflate în arest preventiv sau detenție.
De asemenea, documentul prevede extinderea serviciilor de livrare a actelor de identitate la domiciliu, la reședința temporară sau la locul aflării titularului, prin introducerea serviciul electronic MDelivery.
Totodată, autorii proiectului propun extinderea, până la 10 ani, a termenului de valabilitate a buletinului de identitate provizoriu pentru persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate.
Cetățenii Republicii Moldova, stabiliți cu domiciliul în străinătate, vor avea posibilitatea de a obține pașaportul cu mențiunea privind autorizația de emigrare printr-o procedură simplificată.
Această procedură presupune excluderea obligativității de a deține buletinul de identitate valabil, prezentării documentelor confirmative ce atestă radierea din evidența militară (pentru cei supuși militar) și a adeverinței privind predarea carnetului de pensionar (pentru persoanele beneficiare de prestații sociale).
Totodată, se propune reducerea termenului de examinare a cererii privind obținerea autorității de migrare, de la 30 la 20 de zile lucrătoare.
La solicitarea persoanei, termenele pentru eliberarea actelor de identitate și pentru obținerea autorizației de emigrare va putea fi examinată și în termeni mai restrânși.
Proiectul de modificare a Legii privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte și a Legii cu privire la ieșirea și intrarea în Republica Moldova, a fost susținut cu votul a 64 de deputați și urmează a fi examinat de Legislativ, în lectura a doua.