Cinci deputați europeni din cadrul fracțiunii PPE – în vizită la Orhei. Au participat la o Masă Rotundă cu Ilan Șor

Cinci deputați europeni din cadrul fracțiunii PPE – în vizită la Orhei. Au participat la o Masă Rotundă cu Ilan Șor

La Orhei, cu o vizită de două zile a sosit delegația reprezentativă a funcționarilor din partea Uniunii Europene, potrivit unui comunicat al partidului.

Delegația din cinci deputați europeni care reprezintă Partidul Popular European – Fulvio Martusciello (șeful delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Israel), Stefano Maullu (vicepreședinte al Comisiei Europene pentru cultură și educație), Alberto Cirio (membru al delegației Comisiei parlamentare UE-Moldova), Salvatore Domenico Pogliese și Tomas Zdechovsky. Deputații, care au vizitat Orheiul reprezintă Italia și Republica Cehă în Parlamentul European. Delegația a inclus, de asemenea, experți și politologi, precum  și asistenți ai deputaților.

Delegația Europeană a sosit în Republica Moldova la invitația Primarului de Orhei, Președintele Partidului „Șor”, Ilan Șor, pentru a participa la masa rotundă cu tematica implementării  practicilor europene la nivel local, precum și de a discuta proiecte comune pentru dezvoltarea orașului Orhei.

În cadrul vizitei, deputații europeni au întrepins o vizită de studiu în municipiul Orhei, au discutat despre reformele realizate în domeniul infrastructurii și sectorul social. Mai mult europarlamentarii, au analizat cum sunt realizate în practică promisiunile preelectorale. Menționăm că, duminică, 21 ianuarie, în cadrul Primăriei Orhei a avut loc masa rotundă, unde au participat oficiali ai Primăriei municpiului Orhei, precum și reprezentanții Partidului „Șor”.

Reamintim că, pentru prima dată delegația Partidului „Șor” a vizitat Parlamentul European în luna iunie a anului trecut. În cadrul vizitei, au avut loc zeci de întâlniri cu membrii Parlamentului European din diferite grupuri politice și partide, fiind încheiate acorduri privind cooperarea ulterioară.

Reprezentanții lui Ilan Șor au invitat deputații europeni să viziteze Orheiul. Ulterior au avut loc mai multe întâlniri ale reprezentanților Partidului „Șor” cu deputații europeni, inclusiv vizita lui Ilan Șor la Parlamentul European.

27267881_526882184358546_803041729_o

photo_2018-01-21_23-13-18

z9a6324

z9a6370

z9a6500

Mihaela Rotari

Share