Deputat PLDM: “Am răbufnit în repetate rânduri, am trăit momente de groază”
Deputatul PLDM Maria Ciobanu menționează, pe o rețea de socializare, că “lupta abia începe”
“Am fost, probabil, unica care nu am crezut nici o clipă scenariului triumfalist pe care îl prezenta Finul la ședința de pomină a membrilor AIE3, scenariu, care urma să se desfășoare în prima ședință de plen din sesiunea de toamnă a Parlamentului. Se vedea cu ochiul liber că Michiduță a bătut palma cu Ghimpu, așa cum a făcut-o în repetate rânduri, firește, contra cost. Nu are Ghimpu niciun Dumnezeu, în zadar vorbește cu Decebal și-l invocă pe Ștefan cel Mare. Noi, grupul parlamentar PLDM, nu am simțit niciodată, nici într-o alianță, că suntem la guvernare trei partide. PL se dizolva în PDM, iar Ghimpu o făcea pe prostul și vorbea cu… munții.
Greșeala fatală a PLDM a fost atunci, în 2013, când am fost sfătuiți, obligați, dacă vreți, de către partenerii noștri europeni și occidentali să nu mergem în alegeri anticipate. Motivul acesta la suprafață: să-i dăm șansa Republicii Moldova de a se mișca înainte. Am răbufnit în repetate rânduri, am trăit momente de groază și în cazul Pădurii Domnești, și atunci când a fost împușcat cu sânge rece de către prietenul lui Michiduță fratele fostului comisar de Nisporeni și încă atâtea și atâtea lucruri strigătoare la cer, dar care pentru Crocodil sunt un fel de adrenalină, care îl energetizează.
A putut liderul PLDM să lupte cu Crocodilul până la capăt? Nu, deoarece era singur, întrucât instituțiile statului, aproape toate, încă de la ieșirea „în lume” a Păpușarului, i s-au subordonat întru totul. Celelalte partide nu contează, multe sunt sateliți ale aceluiași PDM.
Au fost comise și alte greșeli, la care și-a adus contribuția și presa aservită, și mulți „băgători de seamă”.
Intenționăm să ne solidarizăm cu toți acei care înțeleg că Republica Moldova nu poate ieși din captivitatea acestui Păpușar fără a ne conjuga eforturile, că nu poate nici societatea civilă, niciun partid, de unii singuri, să demoleze colosul mafiotic al acestui Michiduță, care a reușit să-și pună oamenii lui peste tot, iar peste oamenii lui alți „omenași” care îi monitorizează non-stop.
Lupta va fi grea, dar eu cred în biruința ei!”, a scris Maria Ciobanu.
Mihaela Rotari