Deputat PAS: Recomandăm deputaților socialiști să mai citească o dată decizia Curții Constituționale și să nu ducă cetățenii în eroare
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) vine cu o reacție cu privire la declarațiile făcute de socialiști, astăzi – în cadrul unei conferințe de presă, privind decizia Curții Constituționale ce se referă la amendamentele din Anexa 7 la Legea Bugetului de Stat pentru anul 2021, informează OFICIAL.
În acest context, deputatul PAS, Petru Frunze s-a referit la declarațiile socialistului Petru Burduja.
„„Deputații PAS au blocat timp de două luni investițiile capitale în localități” – un fals. Curtea Constituțională nu a examinat în fond sesizarea depusă de deputații PAS și nici nu a suspendat prevederile contestate. Înalta Curte încă urmează să examineze controlul constituționalității Legii Bugetului de Stat pentru 2021 în partea ce ține de Anexa 7, prin care, în opinia noastră, a fost grav prejudiciată autonomia financiară a autorităților publice locale”, a declarat Frunze.
„Deputații PAS au blocat Programul Drumuri Bune pentru toți” – un fals. Majoritatea parlamentară PSRM-ȘOR nu au prevăzut niciun leu în bugetul de stat pentru anul 2021 pentru a continua „Programul Drumuri Bune”, astfel localitățile vor rămâne fără drumuri construite în acest an. PAS nu contestă necesitatea susținerii financiare a autorităților locale, implicit a populației din aceste localități, dar aceste mijloace financiare au fost repartizate pe criterii strict politice și nicidecum grija față de cetățeni”, adaugă reprezentantul PAS.
La fel, Frunze spune că deputații PAS au solicitat suspendarea și controlul constituționalității legii cu privire la Bugetul de Stat 2021 în partea ce ține de Anexa 7 pentru a readuce echitatea socială în raport cu cetățenii Republicii Moldova și a oferi tuturor autorităților locale din țară condiții de finanțare egale.
„Scopul deputaților PAS este ca 356 milioane lei să fie distribuiți tot pentru investiții capitale în localități doar ca după o formulă echitabilă în care fiecare localitate să beneficieze de investiții capitale. În acest context, recomandăm deputaților socialiști să mai citească o dată decizia Curții Constituționale și să nu ducă cetățenii în eroare, manipulând informațiile cu privire la deciziile Înaltei Curți”, comunică Frunze.
Mihaela Conovali