Deputat din „Pro Moldova” – acuzații în adresa PDM: „Vă rog să încetați acțiunile de intimidare”

Deputat din „Pro Moldova” – acuzații în adresa PDM: „Vă rog să încetați acțiunile de intimidare”

Grupul parlamentar „Pro Moldova” acuză Partidul Democrat din Moldova (PDM) de intimidări, informează OFICIAL.

În cadrul unui briefing de presă, Eleonora Graur a menționat că, după ce au plecat din PDM, am fost urmați de mai mulți democrați, inclusiv primari, consilieri raionali și locali, membri activi.

„În aceste condiții, se întâmplă o situație ieșită din comun în raionul Rezina. După retragerea mea din PDM, am fost urmată și de Organizația raională și s-au retras in corpore și din PDM. Au făcut acest pas de bună voie, nesiliți de nimeni. Imediat după acest pas, au început un atac de neimaginat asupra lor, amenințări de tot felul și șantaj. De o săptămână oamenii din PDM, acționând în mod organizat, zi de zi intimidează consilierii, primarii și alți membri ai echipei din Rezina, pentru a renunța la susținerea grupului Pro-Moldova. Îi amenință în cel mai urât mod că vor fi dați afară de la serviciu, cu probleme de ordin profesional, le sunt amenințați concret membrii familiei. Unii dintre colegi au refuzat să meargă la aceste întâlniri, să discute cu trimișii specialei ai PDM și din cauza aceasta s-au trezit la ceas de  noapte cu intimidări, presiuni la ușa casei. Aceste acțiuni capătă cote alarmante și pentru noi, locuitorii raionul Rezina. Mai mult, am fost și eu șantajată și expusă unor presiuni pentru a reveni în PDM. Le-am spus și declar cu fermitate, eu nu cedez. Aceste amenințări mă determină să fiu și mai sigură și să fiu fermă că e o cale corectă”, a spus Graur.

Totodată, deputata a lansat un apel către PDM. „Vă rog să încetați acțiunile de intimidare. Fiți curajoși, oamenii să aleagă singuri și liber pe cine să susțină din punct de vedere politic. Cu presiune și șantaj, cu de-a sila, nu veți putea păstra nici o echipă. În caz de nu vă opriți, voi ieși din nou cu nume concrete. Vom lua în calcul să depunem și plângeri”, a spus ea.

Eleonora Graur a mai lansat un apel către corpul diplomatic acreditat la Chișinău.

„Vă rog să luați act de aceste informații și, potrivit competențelor funcționale și ale cutumelor democratice, să intervină pe lângă factorii de decizie ai PDM să înceteze presiunile față de membrii simpli din teritoriu, doar pentru simplul fapt că au o altă viziune decât PDM”, a mai spus Graur.

Andriana Cheptine

Share