Deputat: Constatăm că dialogul cu regimul de la Tiraspol privind răpirea cetățenilor moldoveni este o temă tabu la noi
Deputatul fracțiunii Platformei Demnitate și Adevăr, Chiril Moțpan s-a referit, în cadrul unui briefing de presă, la cazurile de răpire a cetățenilor moldoveni de către forțele din stânga Nistrului, transmite OFICIAL.
Chiril Moțpan a menționat că este nevoie de o discuție publică, unde să fie abordat subiectul pentru a decide ce ar trebui inclus într-o lege ca să reglementeze în mod adecvat activitatea SIS.
„Constatăm că dialogul cu regimul de la Tiraspol privind răpirea cetățenilor moldoveni este o temă tabu la noi. Aceasta a demonstrat-o și recenta ședință a Comisiei Unificate de Control. Este o atitudine tipică a celor din Transnistria, care, pe parcursul anilor, își demonstrează lipsa de credință. Constatăm că interesele economice au fost incluse în bugetul de stat votat săptămâna trecută. Banii din aceste scheme vor merge pentru finanțarea electorală a unor partide și stimularea turismului electoral a cetățenilor transnistreni. Persoane din anturajul lui Krasnoselski se plimbă liber pe teritoriul RM.
În scrisoarea primită de la SIS, concluzionăm că oficialii au pornit de la constatarea corectă că acțiunile regimului separatist se încadrează la capitolul încălcarea drepturilor omului. Instituția recunoaște că, aceste acțiuni sunt o gravă amenințare la adresa securității naționale cu impact distructiv la realizarea respectării drepturilor omului și afirmă că a sesizat permanent organele procuraturii despre abuzurile de la Tiraspol”, spune Chiril Moțpan.
În acest context, deputatul mai spune că amenințarea unor răpiri continuă să planeze asupra mai multor angajați ai structurilor de forță din R. Moldova.
Cristina Pendea