
Deputat BCS: Cei de la PAS au ajuns, în sfârșit, la concluzia că Moldova are probleme cu „viitorul”
După patru ani de „vremuri bune” – adică scumpiri, exod, haos în justiție și facturi ca în Elveția – cei de la PAS au ajuns, în sfârșit, la concluzia că Moldova are probleme cu „viitorul”. Concluzia a fost făcută de deputata Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), Adela Răileanu, informează OFICIAL.
Ea a spus că, cei din PAS mai departe nu mai „pornesc” nimic – acum doar vor avea grijă.
„Și cum vor avea grijă? Împreună, desigur! Pentru că singuri nu mai pot nici să stingă lumina la Guvern.
Sau poate pentru că le place cuvântul „împreună” regăsit în denumirea unui Bloc politic… mioritic, la care vor adera spre toamnă?”, a declarat politiciana.
Adela Răileanu a concluzionat că: „sșa că nici viitor n-avem, nici grijă de el nu pot avea cei care l-au făcut praf. Mai bine și-ar schimba lozinca: „Împreună, spre nicăieri!”.
Share