Deputat al PAS: Nu este un moft. Legea ONG-urilor este foaia de turnesol
Pentru a primi a doua tranșă din suportul macrofinanciar oferit de UE, Parlamentul urmează să îndeplinească toate condiționalitățile, iar ultima condiție este aprobarea Legii ONG-urilor. PDM menționează că va susține acest proiect, iar opoziția reiterează că țara are nevoie de acest suport, transmite OFICIAL.
Subiectul a fost discutat în cadrul dezbaterilor publice organizate de agenția de presă IPN.
„Ieri am avut ședința fracțiunii și toți colegii s-au exprimat pentru susținerea acestei Legi. Ar fi incorect din partea PDM să nu susțină acest proiect. Liderul PDM, pe vremea când era Premier, a promovat această lege și a negociat-o la Bruxelles. R. Moldova nu-și poate permite luxul să nu primească bani. PDM nu va merge la compromis în ce privește nevotarea. Suntem ferm convinși să susținem această Lege și colegii coaliției se vor limita cu impunerea unor condiționalități din partea lor. Înțeleg că sunt temeri, că prin intermediul ONG-urilor vor fi finanțate partidele politice în campania electorală, dar acest lucru sunt doar populisme”, a spus deputatul democrat Ion Leucă.
„Cetățenii trebuie să înțeleagă că nu UE are nevoie de aceste condiții, dar R. Moldova. Toate condiționalitățile fac parte din planul național de acțiuni privind implementarea Acordului de Asociere. Nu este un moft. Legea ONG-urilor este foaia de turnesol, vedem atitudinea statului față de acest sector important. Noi considerăm că Legea trebuie adoptată”, a spus deputatul PAS, Virgil Pâslariuc.
Cristina Parfeni