Deputat ACUM: „Se caută motive acolo unde ele nu sunt”

Deputat ACUM: „Se caută motive acolo unde ele nu sunt”

Deputatul blocului ACUM, Liviu Vovc, susține că, în aceste zile, spiritele s-au aprins pe loc gol.

„Se caută motive acolo unde ele nu sunt. Prin această lege, Guvernul își asumă să găsească cât mai repede cele mai bune, cele mai integre candidaturi pentru funcția de procuror general și le va înainta CSP-ului, care va alege unul din ei. Însă ultimul filtru, ultimul accept este al Președintelui țării. Iar dacă acel procuror va șchiopăta, atât președintele cât și guvernul va putea iniția procesul de revocare a lui. Așa se va putea recurge la această procedură dacă vor fi motive reale contra acestuia. Îndemn colegii socialiști să se pătrundă de esența reală a acestui proiect de lege care vine cu scopul de a accelera procesul numirii unui procuror independent și capabil”, a mai declarat Vovc.

„Recunosc că s-ar fi putut găsi soluții mai bune, dar în situația actuală haideți să lăsăm frustrările la o parte și să punem mai presus de toate interesele cetățenilor, a țării”, a conchis deputatul.

Mihaela Rotari

Share