Deputat ACUM Platforma DA, despre refuzul de a da mâna cu Igor Dodon: O clarificare absolut necesară

Deputat ACUM Platforma DA, despre refuzul de a da mâna cu Igor Dodon: O clarificare absolut necesară

Deputatul Iurie Reniță din partea fracțiunii „ACUM Platforma DA”, în cadrul unei postări pe o rețea de socializare, s-a referit la refuzul său, dar și a liderilor Andrei Năstase și Maia Sandu – „de a da mâna cu Igor Dodon în cadrul recentelor discuții”, informează OFICIAL.

„O clarificare absolut necesară. Înainte de întrevedere, Igor Dodon a fost de 2 ori informat de consiliera lui, pentru activități protocolare că, reprezentanții blocului politic ACUM nu doresc ca la întâlnire să avem «îmbrățișări, pupături sau strângeri de mâini». Un mesaj clar de care trebuia să se țină cont, exprimat în prealabil într-o formă corectă și civilizată. Consiliera de la președinție ne-a confirmat că mesajul nostru a fost transmis direct lui Igor Dodon”, a scris Reniță.

În același timp, deputatul a oferit și alte detalii. „Faptul că Igor Dodon a ignorat solicitările noastre denotă că, mai degrabă, el ne-a confundat cu cei de la PSRM sau PDM, cu care s-a întreținut până la noi. În ce ne privește considerăm că am procedat corect, chiar și fără «povățuitorii de gardă ai guvernării actuale». Ar mai fi și alte lucruri de spus, dar cred că e suficient pentru astăzi”, a mai adăugat politicianul.

Mihaela Rotari

Share