Democrații vor cutreiera țara în lung și lat

Democrații vor cutreiera țara în lung și lat

Trei echipe ale Partidului Democrat s-au urcat la bordul a trei autocare, care au plecat în această dimineață spre nordul, centrul și sudul țării. Astăzi, democrații au relansat Expresul Partidului Democrat. Primele destinații ale celor trei echipe care au pornit cu Expresul Partidului Democrat vor fi Briceni, Șoldănești și Cahul.

Echipa PDM va prezenta oamenilor din toată țara în ce constau măsurile concrete pe care partidul le propune pentru creșterea nivelului de trai pentru fiecare familie. În premieră, democrații au ales să se consulte cu cetățenii înainte de a include aceste măsuri în programul electoral și de guvernare cu care formațiunea se va prezenta la alegerile din 30 noiembrie.

“Vom merge la bordul mai multor autocare în sate și orașe pentru a discuta cu oamenii. Am decis să le cerem opinia cetățenilor și acum când suntem în campanie”, a declarat înainte de plecare președintele Parlamentului, Igor Corman, care se va afla în această săptămână în regiunea de nord a Moldovei.

pd3 pd0 pd1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 
Maria Roșca

Share