Delegația Parlamentului RM participă la sesiunea de toamnă a APCE, la Strasbourg

Delegația Parlamentului Republicii Moldova participă la sesiunea de toamnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care se desfășoară la Strasbourg, în perioada 28 septembrie – 2 octombrie 2015. 

Din componența delegației condusă de Vicepreședintele Legislativului, Liliana Palihovici, fac parte deputații Valeriu Ghilețchi, Vladimir Voronin, Valentina Buliga, Andrei Neguța.

Lucările sesiunii de toamnă a APCE vor debuta cu dezbateri în procedură de urgență referitor la răspunsul umanitar și politic la criza migranților și refugiaților din Europa.

Pe ordinea de zi a sesiunii mai figurează alegerile Vicepreședintelui APCE, judecătorilor Curții Europene pentru Drepturile Omului, Secretarului general al Consilului Europei, precum și dezbateri la subiecte referitoare la sănătatea publică și interesele industriei farmaceutice, necesitatea unui „sistem european real de azil”, noile provocări ale țărilor de tranzit cu privire la migrație și azil, activitatea Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare în perioada 2014-2015, implementarea hotărârilor CEDO, libertatea religioasă și convețuirea într-o societate democratică, abuzul de detenție preventivă în statele semnatare ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, progresele procedurii de monitorizare a APCE în perioada octombrie 2014 – august 2015, autoritatea parentală comună: rolul taților, revizuirea strategiei anti-doping.

În prima zi a sesiunii va avea loc ceremonia de înmânare a premiilor pentru drepturile omului „Vaclav Havel”, decernate al treilea an consecutiv. Premiul, în valoare de 60 000 de euro, este oferit anual unei persoane, organizații neguvernamentale sau unei instituții care militează pentru apărarea drepturilor omului.  

Potrivit agendei, Ministrul de Externe al Bosniei și Herțegovinei, Igor Crnadak, Președintele Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei va prezenta o comunicare în cadrul sesiunii APCE, iar Președintele Camerei Deputaților a Parlamentului Italiei, Laura Boldrini și Secretarul general al CoE se vor adresa cu declarații la subiectul crizei migranților și refugiaților în Europa.

Maria Roșca

 

Share