Delegația Parlamentului Republicii Moldova participă la cea de-a 66-a sesiune plenară a APCEMN
Delegația Parlamentului Republicii Moldova participă la cea de-a 66-a sesiune plenară a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN). Evenimentul are loc în perioada 23 – 25 noiembrie, la Sofia, Bulgaria.
Din delegația legislativului, prezentă la eveniment, fac parte deputatul Petru Burduja, care este și șeful acesteia, precum și deputate Larisa Novac și Veronica Briceag.
Agenda sesiunii plenare conține dezbateri despre aplicarea tehnologiilor de inteligență artificială în dezvoltarea economică, juridică și socială din regiunea Mării Negre și cooperarea cu Uniunea Europeană și alte organizații regionale. Participanții la sesiune urmează să mai discute despre activitatea APCEMN și a instituțiilor conexe și să aleagă vicepreședintele Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră.
Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră a fost creată în 1993, la Istanbul, de către reprezentanții parlamentelor din nouă ţări. În prezent, APCEMN include delegații ale parlamentelor din 12 state membre ale Organizației pentru Cooperarea Economică la Marea Neagră: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Turcia, Ucraina.










