Delegația Parlamentului Republicii Moldova, condusă de deputata Veronica Roșca, va participa la sesiunea de iarnă a AP OSCE
Delegația Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE), condusă de deputata Veronica Roșca, va participa la cea de-a 22-a reuniune de iarnă a Adunării Parlamentare a OSCE. Din componența delegației mai fac parte deputații Vasile Bolea și Igor Chiriac.
Vor deschide reuniunea, în dimineața zilei de 23 februarie, Președintele Consiliului Național din Parlamentul Austriei, Wolfgang Sobotka, și Președinta Adunării Parlamentare a OSCE, Margareta Cederfelt. De asemenea, vor avea discursuri Președintele în exercițiu al OSCE, ministrul Afacerilor Externe al Macedoniei de Nord, Bujar Osmani, și Secretarul General al OSCE, Helga M. Schmid.
Dezbaterea generală în cadrul sesiunii de iarnă din acest an va fi dedicată unui an de război pe scară largă în desfășurare al Rusiei împotriva Ucrainei. Agenda reuniunii va include rapoarte ale Reprezentanților Speciali ai AP OSCE despre Europa de Est, despre dialogul parlamentar privind Ucraina, despre deținuții politici și despre crimele de război din Ucraina.
Reuniunea va include, de asemenea, sesiuni ale celor trei comitete generale ale Adunării Parlamentare: Afaceri politice și securitate; Afaceri economice, știință, tehnologii și mediul înconjurător; Democrație, drepturile omului și chestiuni umanitare.