Delegația Parlamentului participă la sesiunea de toamnă APCE
Delegația Parlamentului Republicii Moldova participă la sesiunea de toamnă a APCE. Reuniunea are loc la Strasbourg, în perioada 8-12 octombrie.
Din componența delegației conduse de Marian Lupu, șeful delegației naționale la APCE, fac parte Vicepreședintele Parlamentului Valeriu Ghilețchi, deputații Inna Șupac, Ion Apostol și Vlad Batrîncea.
Astăzi, în prima zi a sesiunii, va fi anunțat câștigătorul Premiului pentru drepturile omului ”Václav Havel”, ediția 2018. Premiul va fi acordat în cadrul unei ceremonii speciale, desfășurate în plenul APCE.
Pe parcursul sesiunii, APCE va organiza o dezbatere privind finanțarea externă a islamului în Europa și radicalizarea comunităților de migranți și diasporă. Discuțiile din plen se vor mai referi la accesul statelor membre la instituțiile Consiliului Europei și ale Organizației Națiunilor Unite care monitorizează respectarea drepturilor omului.
Alte subiecte incluse pe ordinea de zi vizează alegerile parlamentare și prezidențiale anticipate din Turcia, tratamentul minorilor palestinieni în sistemul justiției israeliene, migrația din perspectivă de gen, reunificarea familiilor în statele membre APCE și egalitatea în viața privată indiferent de orientarea sexuală. Plenul APCE va mai supune dezbaterilor subiectele privind securitatea nucleară și securitatea în Europa, precum și accidentul aviatic de la Smolensk din 2010, când s-a prăbușit avionul Tupolev-154M, care transporta delegația oficială poloneză.
Parlamentarii vor mai discuta despre rolul legislativelor naționale în procesele de descentralizare, Președintele Congresului autorităților locale și regionale a Consiliului Europei, Gudrun Mosler-Törnström urmând a face o declarație.
Ministrul afacerilor externe din Tunisia, Khemaies Jhinaoui se va adresa plenului APCE și va răspunde la întrebări, iar vicepremierul și ministrul Afacerilor Externe și Europene din Croația, Marija Pejčinović Burić, care conduce Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, va prezenta informații despre cele mai recente activități.
În perioada desfășurării sesiunii APCE, Președintele delegației Parlamentului la APCE, Marian Lupu va avea întrevederi cu Secretarul Comisiei de la Veneția, Thomas Markert, cu Directorul Directoratului Afaceri Politice al Consiliului Europei, Alexandre Guessel, cu alți oficiali.
De asemenea, membrii delegației Parlamentului s-au înscris pentru luări de cuvânt la o serie de subiecte de interes din agenda sesiunii APCE. Vicepreședintele Parlamentului Valeriu Ghilețchi va adresa întrebări Secretarului General al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland și Ministrului Afacerilor Externe al Croației, Președinta Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić.
Mihaela Rotari