Declarațiile socialiștilor după discuția cu democrații

Declarațiile socialiștilor după discuția cu democrații

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a avut o rundă de discuții cu Partidul Democrat din Moldova (PDM). Despre aceasta a anunțat deputatul Ion Ceban, secretarul ideologic al formațiunii, informează OFICIAL.

Ion Ceban a declarat că au ascultat toate propunerile democraților.

„Au fost destul de multe propuneri. Am luat act de aceste propuneri. Urmează să le comunicăm. La ora 15.00 vom comunica tuturor colegilor din Consiliul Republican tot ce avem până la momentul de față și vom lua deciziile care se impun, ținând cont de toată informația pe care o avem disponibilă”, a precizat socialistul.

Fiind întrebat de ce PSRM nu a participat astăzi la runda de discuții cu Blocul ACUM, Ion Ceban a menționat că ei au spus foarte clar încă în seara zilei de ieri că așteaptă o poziție comună de la componentele Blocului. „Așteptam o declarație comună a colegilor din Blocul ACUM. Până la moment, nu am văzut dacă există o asemenea declarație comună. Deoarece existau foarte multe divergențe, după părerea noastră, în ceea ce a spus un partid și ce a spus celălalt”, a mai spus Ceban.

Doina Secrieru

Share