Declarațiile Partidului „ȘOR” cu referire la perchezițiile de astăzi

Declarațiile Partidului „ȘOR” cu referire la perchezițiile de astăzi

Astăzi, la primele ore ale dimineții, au fost efectuate noi percheziții la sediile și activiștii Partidului „ȘOR”. În acest sens, formațiunea a venit cu o reacție, informează OFICIAL.

„Considerăm aceste acțiuni ca fiind profund abuzive și ilegale, iar adevăratul motiv pentru care puterea recurge la asemenea măsuri extreme este teama cronică de proteste, care, de altfel, sunt pe deplin justificate. Este evident că, astăzi, Partidul „ȘOR” este singura forță de opoziție reală, care manifestă o atitudine critică fermă față atitudinea iresponsabilă a actualei guvernări, iar în aceste condiții, PAS încearcă să ne reducă la tăcere și să ne elimine de pe scena politică”, se spune într-o declarație a partidului.

Totodată, „ȘOR” a remarcat că, în cadrul acțiunilor de proteste ale formațiunii, „reprezentanții MAI au acționat brutal în raport cu mai mulți activiști, care intenționau să protesteze în regim non-stop, în fața Procuraturii Generale. Aceștia au confiscat abuziv peste 150 de corturi care urmau a fi instalate în fața instituției și i-au escortat la poliție pe protestatari, deși nicio prevedere legală nu interzice manifestațiile pașnice, iar dreptul la protest este consfințit prin lege și prin toate normele internaționale la care Republica Moldova este parte.”

„Condamnăm ferm toate aceste acțiuni abuzive și le cerem tuturor factorilor responsabili să înceteze imediat hărțuirea opoziției. Asistăm la o încălcare brutală a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, la atentarea asupra principiilor statului de drept și ale pluripartidismului, precum și la uzurparea puterii de stat, care reprezintă cea mai gravă infracțiune stabilită de Codul Penal. Sperăm că aceste acțiuni sunt atent monitorizate de partenerii noștri străini și îndemnăm întreaga societate să fie vigilentă și să nu admită ca Republica Moldova să se transforme într-un stat dictatorial”, a conchis formațiunea.

Share