Declarație privind votul în regiuni: Lucrul acesta nu este ușor de prezis

Declarație privind votul în regiuni: Lucrul acesta nu este ușor de prezis

Particularitățile votării în zonele geografice și teritorial-administrative ale Republicii Moldova, inclusiv regiunea transnistreană și UTA Găgăuzia, au fost discutate, astăzi, în cadrul unor dezbateri publice desfășurate de agenția de presă IPN, transmite OFICIAL.

Astfel, potrivit expertului Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), Mihai Mogâldea, în unele regiuni ale țării noastre se atestă un vot diferit față de cele care le presupun observatorii electorali.

„Cel mai recent exemplu este Primăria Chișinău. Nimeni nu s-a așteptat că un socialist va veni în fruntea Primăriei. Lucrul acesta nu este ușor de prezis. Nu există o corelație între preferințele votanților în cadrul alegerilor parlamentare și cele locale. În toate regiunile se atestă că unii alegători votează pentru lideri politici care mizează pe votul geopolitic. În cadrul alegerilor locale ei mizează pe figura liderului local. Votul este manipulat de liderii politici în funcție de profilul electoratului și aspectele geopolitice. Nu putem face o delimitare clară, în anumite regiuni un partid deține monopolul electoral, iar în alte regiuni este mai intensă lupta între câteva formațiuni. Unele raioane au anumite partide din viziunea profilului etnic, care dețin o popularitate și o imagine mai bună decât restul. Este importantă activitatea liderilor regionali și resursele administrative investite”, a spus Mihai Mogâldea.

Expertul în probleme de regionalism, procese politice din UTA Găgăuzia, Veaceslav Craciun a spus că fiecare regiune își are propriile particularități.

Cristina Parfeni

Share