Declarație: „În culise se vorbește de 15 iulie. Cam atunci ar trebui Andrei Năstase să primească mandatul”

Declarație: „În culise se vorbește de 15 iulie. Cam atunci ar trebui Andrei Năstase să primească mandatul”

Purtătorul de cuvânt al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Ion Terguță, amintește, într-o postare pe o rețea de socializare, că au trecut 10 zile de la consumarea alegerilor locale, dar mandatul noului primar nu a fost validat, informează Oficial.

 Ion Terguță a scris că lipsa de autoritate în Chișinău naște haos, iar cetățenii devin tot mai derutați.

„Cine administrează capitala? „ … opoziția de dreapta are acum ocazia să treacă de la vorbe la fapte, să demonstreze de ce e capabilă”, afirmă Vlad Plahotniuc într-o ieșire publică în care vrea să inducă ideea că statul captiv este doar o invenție. ”Rezultatul alegerilor din capitală aduce mai mult echilibru în stat. Astăzi nu există un singur pol ar puterii, fiindcă vedem că ea este deținută în mod fragmentar de principalele forțe politice din țară – de stânga, de centru, de dreapta. Am putea spune că pe unele dimensiuni importante ale guvernării, avem un „stat capturat” de forțele de opoziție, dacă ar fi să folosim retorica unora”, a spus Plahotniuc. Cinismul puterii a atins cote maxime. Adevărul este că știe să speculeze cu mare dibăcie orice greșeală a adversarului. Intenția firească a noului primar al capitalei de a se opune unor mișcări de culise până la investirea sa în funcție, și ieșirea sa ușor prematură în public, este impusă de media PD ca pe o acțiune cu mandat plin. Omul este preocupat de problemele cotidiene. Puțini sunt atenți la detalii, și mai puțini știu că noul primar este ținut la distanță”, a scris liberal-democratul.

Potrivit lui, ceea ce vede zilnic este un haos crescând. „Între timp, prețul asfaltului a crescut cu 20 la sută și lucrările de reparația s-au stopat. Șoferii fac slalom printre gropi și înjură fără oprire. Transportul public circulă cu devieri de grafic inexplicabile. Botanica e blocată de reparații și populația circulă pe jos. La Telecentru e pe rol un mare scandal cu demolarea cinematografului „GAUDEAMUS”. Cafeneaua „GUGUȚĂ”, e pe punctul de a exploda și ea într-un nou proiect megaloman. Cert e că banii au luat calea Moldovei și trebuie să intre în țară. Discret Moldova e împânzită de proiecte imobiliare cu destinația comercială, axate pe divertisment. Sau mai simplu spus care pot genera venituri din distracție și odihnă. Și toate se întâmplă pe vacuumul de putere în Chișinău. O să vă întrebați cât mai continuă? Greu de spus. S-ar putea că abia începe. Curtea de Apel Chișinău a admis cererea socialiștilor prin care contestă alegerea lui Andrei Năstase în această funcție. În culise se vorbește de 15 iulie. Cam atunci ar trebui Andrei Năstase să primească mandatul. De ce atunci? Dar și mai interesant dacă acest mandat a lui Andrei Năstase va fi validat, sau va fi nevoie de noi alegeri? Nu este deloc lipsit de logică acest scenariu. Tentativa de a-l discredita pe Andrei Năstase ca pe o persoană care nu poate guverna capitala, chiar dacă nu este acceptat în funcție, este extrem de mare. Haosul va crește în intensitate. Nemulțumirea odată cu ea. Și atunci (dacă Curtea de Apel intră în joc) vor fi anulate alegerile și anunțate noi.  Vladimir Plahotniuc greșește. Logica este corectă, dar până la un punct. Controlul excesiv asupra instituțiilor statului, și dependența de un singur centru de decizie le vulnerabilizează extrem de mult. Oricât de genială ar fi decizia centrului ea nu poate să prevadă o multitudine de variabile, iar incapacitatea instituțiilor de a acțiune pe cont propriu într-o perioadă de criză o multiplică și conduce spre colaps. Alegerile locale din primul tur au demonstrat anume acest lucru. Republica Moldova este un stat captiv. Amânarea procedurii de investitură pentru Andrei Năstase demonstrează exact acest lucru. Dar și încă unul … din aceeași logică. Orice veți alege, vom guverna tot noi. Întrebarea e dacă noi mai vrem să trăim într-o asemenea țară”, a mai scris Terguță.

Mihaela Rotari

Share