Declarație: După mine, aceste alegeri trebuie declarate invalide

Declarație: După mine, aceste alegeri trebuie declarate invalide

La alegerile parlamentare, în circumscripția uninominală nr.11 – orașul Fălești, au luptat pentru fotoliul de deputat 6 candidați, iar învingător a ajuns Oleg Savva – Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. În acest context, OFICIAL vă propune să vedeți cum au reacționat pe rețelele de socializare unii dintre contracandidații săi, după aflarea rezultatelor.

Candidatul din partea democraților, președintele raionului Fălești, Iraida Bînzari, a mulțumit alegătorilor pentru vot. „Dragi locuitori ai raionului Fălești care mi-ați acordat votul Dumneavoastră, Vă mulțumesc pentru că aveți încredere în cunoștințele, experiența, dedicația mea față de problemele raionului și în calitatea echipei din care fac parte. Chiar dacă nu am fost în deajuns să obținem mandatul de parlamentar, rămînem cea mai eficientă echipă și continuăm FAPTELE BUNE LA FĂLEȘTI. Zi de zi reușitele să ne însoțească!”, a scris Bînzari, pe o rețea de socializare.

Candidatul Partidului Politic „ȘOR”, Alexandru Botnar a precizat că „lucrul abia începe”. „Doresc să le mulțumesc tuturor cetățenilor Republicii Moldova și în special locuitorilor raionului Fălești pentru voturile și susținerea lor ! Lucrul abia începe! Înainte spre realizări majore împreuna cu Partidul Politic ȘOR!!”, a scris Botnar.

Candidatul blocului electoral ACUM – Platforma DA și PAS, Vasili Tataru a menționat că „aceste alegeri trebuie declarate invalide”. „După finiş, cu paşi grei şi obosiţi a urmat momentul adevărului. Şi da,Făleşteni, am reuşit să fim pe locul 3. S-a stins o Epocă. Adio, Mreajă Liberală. Adio mreajă comunistă! Şi poate ar trebui să vorbim despre asediul democraţilor pe la porţile secţiilor de votare. Despre schimbarea omului în faţa banului. Despre vina omului şi ţară. Despre indiferenţă și iresponsabilitate. Despre omenire și omenie. Despre sufletul uman și ce-am pierdut noi pe drum. EU NU CREDEAM CĂ EXISTĂ ATÂTA DRAGOSTE ÎN JUR şi VĂ MULŢUMESC pentru acele 4827 de inimioare. Vă mulţumesc fiecăruia în parte pentru munca depusă. Sunteţi cu toţii atât de frumoşi şi aveţi un suflet atât de mare. Eroi sunt acești oameni în aceste timpuri. Ei mai ţin aprinsă lupta împotriva hoţilor din această țară. Şi da, după mine, aceste alegeri trebuie declarate invalide”, a precizat Tataru.

De menționat că, în aceeași circumscripție, a candidat și Muduc Valeriu – Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, Alexandr Severin – Partidul Politic „Partidul Nostru”.

Mihaela Conovali   

Share